educatoare

Petruța Iordache, educatoarea agresivă de la Creșa Nr. 6 din Pitești care în această primăvară a bătut mai mulți copii, a fost trimisă în judecată, după cum au confirmat în exclusivitate pentru FinanciarPress.ro reprezentanții Parchetului de lângă Judecătoria Pitești.

Cazul educatoarei Petruța Iordache a făcut ocolul țării după ce mai mulți părinți au sesizat Poliția că aceasta le-a bătut copiii. Petruța Iordache a fost reținută pentru opt ore pe 10 mai, fiind cercetată ulterior sub control judiciar.

Conform procurorilor, educatoarea, care a fost concediată la două zile după izbucnirea scandalului, a agresat trei copii cu vârste sub patru ani în perioada 11 aprilie-4 mai a.c. Șocant este faptul că Petruța Iordache a agresat violent de două ori o fetiță. Prima oară a izbit-o cu fundul de o oliță de plastic, iar după câteva zile a strâns-o de gât.

Părinții unuia dintre cei trei copii bătuți s-a constituit parte civilă, urmând a preciza cuantumul daunelor pe care le cere după începerea procesului de la Judecătoria Pitești. Procesul va începe în această toamnă, iar Petruța Iordache va fi judecată pentru purtare abuzivă și purtare abuzivă în formă continuată.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.