dezinsectie

În perioada 23 – 24 iunie a.c., administrația locală din ștefănești, prin intermediul unei societăți de profil, specializată în activități de dezinsecție, deratizare și dezinfecție va demara o amplă campanie la nivelul orașului împotriva căpușelor, larvelor, țânțarilor,muștelor și altor insecte dăunătoare mediului.

In data de 23 iunie, dupa ora 14, se va efectua serviciul de dezinsecție, deratizare și dezinfecție în spațiile apartinând primariei (club pensionari, cabinete medicale, Centrul Cultural , cladiri sediu ADP), iar începând cu ora 22:00 până la ora 03:00 vor fi executate servicii în spațiile exterioare ( Spații verzi, parc cartier blocuri, teren primărie).

Pentru serviciul de deratizare se vor folosii stații de intoxicare în care se pune în siguranță otravă cu scopul deratizării ariilor interne și externe. Acestea sunt dotate în interior cu plăci adezive CatchMaster 72 TC si Rodex Pasta. Pentru serviciul de dezinsecție se va folosi Mastericid si K-Othrine EC 84 (un izomer cu o eficacitate dovedită în distrugerea sistemului imunitar al insectelor dăunătoare). Pentru serviciul de dezinfecție se va folosi Innocid SD-ic 42, o soluție concentrată cu compoziție specială singerică ce asigură spectru larg antimicrobian. Produsele folosite sunt avizate de Comisia Națională a Produselor Biocide, se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide şi fac parte din grupele Xn (gr. III), respectiv Xi (gr. IV) de toxicitate.

Cetățenii sunt rugați să supravegheze cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru a nu intra în zonele unde se vor pulveriza aceste substanțe, deoarece contactul repetat şi prelungit al substanţelor cu pielea şi ochii poate cauza iritaţii.

Persoanele cu probleme respiratorii, cardiace sau astmatice sunt rugate să se deplaseze pe domeniul public doar după 4 ore de la efectuarea tratamentelor.

MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE:

-inhalare: se va duce pacientul la aer proaspăt

-contact cu pielea: se va spăla din abundență imediat și cu atenție cu apă și săpun

-contact cu ochii: se va spăla imediat cu apă cel puțin 15 minute

-înghițire: NU se provoacă voma, nu există antidot, este necesar un tratament simptomatic. În toate situațiile se va consulta medicul.

 Posesorii de familii de albine și de animale sensibile sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident.

 În cazul în care vremea nu va permite efectuarea etapei, aceasta va fi reprogramată, cu informarea, în prealabil, a populației.

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.