berechetȘef al Poliției Capitalei din ianuarie 2020, argeșeanul Bogdan Berechet a fost avansat la finalul lunii noiembrie de la gradul de comisar-șef la cel de chestor de poliție printr-un decret semnat de către președintele Klaus Iohannis. Bogdan Berechet a fost șef al Poliției Vâlcea și șef al Poliției Argeș înainte de 2020, fiind cel mai tânăr comandant de inspectorat județean de poliție din România.

 

Născut pe 12 decembrie 1978 la Piteşti, Bogdan Berechet este absolvent al Colegiului Naţional „I.C. Brătianu” (1997) și a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Al.I. Cuza” Bucureşti (promoţia 2002). În 2008, Bogdan Berechet a primit titlul de Poliţistul Anului împreună cu colegii de la BCCO Piteşti, la categoria Combaterea Criminalităţii Organizate, pentru profesionalismul cu care a instrumentat operaţiunea „Casa Iadului“.