- Monday, 22 November 2021
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 721
Schimbările de pe piaţa muncii impun adesea măsuri de reconversie profesională. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va organiza în luna decembrie 69 de programe de formare profesională la nivel naţional, inclusiv în Argeș, pentru 1.031 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi de cea a Municipiului Bucureşti. Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează următoarele calificări: operator introducere validare şi prelucrare date - 98 de persoane; inspector (referent) resurse umane - 85 persoane; îngrijitor spaţii verzi - 76 persoane; inspector în domeniul sănătăţii şi securitaţii în muncă - 59 persoane; lucrător în comerţ - 56 persoane; competenţe cheie-comunicare în limba română - 42 persoane; femeie de serviciu - 42 persoane; ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie - 42 persoane; electrician constructor - 34 persoane; mecanic auto - 29 persoane. Cursurile cu cei mai mulţi participanţi se vor organiza în judeţele Mureş (140 de persoane), Dolj (93 persoane), Dâmboviţa (84 persoane), Galaţi (84 persoane) şi Braşov (70 persoane). Persoanele interesate de participarea la aceste cursuri se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa. Pentru mulţi oameni astfel de cursuri reprezintă o nouă şansă în activitatea profesională, pentru alţii doar o hârtie la dosar.
Popular Articles
- Most read