scoalabogati.jpgPrimul clopoţel a sunat şi în comuna Bogaţi. Acolo, elevii s-au întors la ore, primarul Ion Gîrleanu asigurându-se că aceştia beneficiază de cele mai bune condiţii. La începutul anului şcolar, edilul s-a aflat în mijlocul elevilor din localitate şi a avut un mesaj special, atât pentru aceştia, dar şi pentru părinţi şi cadrele didactice. „Cu ocazia începerii noului an școlar doresc tuturor copiilor localității noastre și cadrelor didactice multă sănătate, putere și dorință de muncă în vederea obținerii unor rezultate cât mai bune. Iar pe părinți îi rog să nu uite că au fost și ei copii și să dea dovadă de implicare și răbdare mai ales în contextul pandemic din prezent”, a transmis primarul comunei Bogaţi, Ion Gîrleanu.

scoalabogati1.jpg

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.