operatiipremiera2.jpgÎncă o premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Pitești. De această dată, este vorba despre o intervenție chirurgicală realizată de medicii din cadrul Secției ORL a instituției.

Intervenția, o premieră la nivelul județului Argeș, a fost efectuată la finele săptămânii trecute. Medicii Secției ORL, având sprijinul colegilor anesteziști, au rezolvat o problemă medicală a urechii, care putea să aibă complicații dintre cele mai grave, în cazul în care nu se intervenea la timp. Operația a decurs bine, pacienta fiind deja externată.

La scurt timp, echipa mixtă a intervenit chirurgical pentru o altă pacientă, cu aceeași afecțiune, colesteatom, o problemă cronică, un fel de carie a urechii care distruge timpanul, ducând, în timp, la pierderea auzului. Ca și în cazul primei paciente și cea de-a doua a avut o evoluție favorabilă, fără complicații postoperator, urmând să meargă la domiciliu, curând.Cele două paciente, în vârstă de 68, respectiv 51 de ani, au avut încredere în specialiștii noștri și nu au greșit. Fiecare intervenție a durat aproximativ 3 ore și jumătate, rezultatele fiind cele scontate.

Felicitări întregii echipe medicale, dar și conducerii instituției, pentru preocuparea permanentă cu privire la dotarea cu aparatură de ultimă generație a secților și, implicit, îmbunătățirea serviciilor medicale fără de care aceste intervenții complexe, cu grad mare de dificultate, prin care au fost refăcute funcțiile auditive, nu erau posibile, în condiții de maximă siguranță și la standarde europene! 

Colesteatomul este recunoscut drept o leziune distructivă a bazei craniului care poate eroda și distruge structurile importante din osul temporal. Potențialul său de a determina complicații ale sistemului nervos central (abcese cerebrale, meningită) îl caracterizează drept o leziune cu potențial de a provoca complicații redutabile, dacă nu este recunoscut și se intervine la timp.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.