20210111_110120.jpg

 

În cadrul conferinței de presă de astăzi a Inspectoratului Școlar Județean Argeș, șefa acestei instituții, Liliana Murguleț, a anunțat că în data de 9 ianuarie au expirat contractele pentru directorii din învățământul argeșean care au susținut și promovat concursul pentru ocuparea funcției în anul 2016. În aceste condiții, în instituțiile de învățământ vizate s-a optat pentru un management interimar până la organizarea unui nou concurs sau până la finalul actualului an școlar. Interesant de remarcat este faptul că actuala conducere a ISJ a schimbat doar 39 de directori din 145, ceea ce este o premieră pentru viața publică argeșeană. Astfel, Liliana Murguleț reușește o adevărată schimbare de paradigmă în condițiile în care precedentele guvernări și reprezentanții lor la vârful învățământului local declanșau, odată cu instalarea „la butoane”, un adevărat Jihad prin care erau eliminați toți directorii care nu aparțineau partidului sau coaliției care se afla atunci la guvernare. Și victime cădeau nu doar cei fără concurs pe post, ci și cei cu concursul luat, cărora li se trimiteau tot felul de controale pe cap pentru a li se găsi nod în papură.