gheorghitaLa prima vedere ar trebui poate să fiu cumva subiectiv-pozitiv în ceea ce îl priveşte pe colonelul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19. E piteştean ca mine, a terminat Colegiul „Brătianu”, ca mine (e mai mic cu patru ani). Însă nu voi fi subiectiv-pozitiv. Pentru că-dincolo de meritele sale şi de cariera impecabilă-colonelul Valeriu Gheorghiţă a greşit-probabil din cauza unei supradoze de birocraţie- atunci când l-a acuzat de management defectuos pe doctorul Laurenţiu Beluşică, managerul spitalului din Găeşti, pentru că acesta a anunţat că refuză să arunce dozele de vaccin neutilizate (şi care ar fi expirat) şi că vaccinează pe oricine doreşte, chiar şi în afară de personalul medical prevăzut în prima etapă. Până la urmă s-au găsit doritori. Însă excesul birocratic al colonelului Gheorghiţă nu se uită.

 

I-aş spune domnului colonel Gheorghiţă că această campanie naţională nu înseamnă doar raţiune, doar matematică. Campania asta de vaccinare nu trebuie văzută ca o ecuaţie. Campania naţională de vaccinare trebuie să fie şi raţiune şi simţire (scuze, Jane Austin, pentru parafraza fără copyright). Ştiu, domnule colonel Gheorghiţă. Serviţi patria. Însă nu trebuie să o faceţi într-un spirit cazon până la paroxism. Medicul Laurenţiu Beluşică nu a făcut management defectuos. Poate fi „management defectuos” când eşti altruist ca medic, când gândeşti „outside the box”? Nu. Campania naţională de vaccinare e în primul rând despre oameni, nu despre sistem. Şi trebuie mai întâi să gândim uman, şi apoi milităreşte. Domnul colonel Gheorghiţă ar trebui să îşi dilueze rigiditatea militărească inerentă. Să fie mai uman. Empatic. Deschis. O mână de fier într-o mănuşă de catifea. Să nu fie prozaic şi steril precum spoturile TV de promovare a campaniei naţionale de vaccinare. Să fie flexibil, adaptabil.

 

Şi, apropo de „management defectuos”, i-aş spune domnului colonel Gheorghiţă şi oficialilor (foşti şi actuali) din Ministerul Sănătăţii că management defectuos a fost atunci când au murit bebeluşi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti şi nimeni nu a fost pedepsit. Management defectuos a fost atunci când au ars pacienţi la Piatra Neamţ. Management defectuos este atunci când prea mulţi directori de spitale sunt numiţi pe criterii extraprofesionale, ca să nu spun altfel… Management defectuos e atunci când un spital judeţean are un singur grup sanitar la 60 de pacienţi. Management defectuos e atunci când pacienţii stau în spitale în paturi ruginite şi când sunt trataţi în funcţie de plic, nu de afecţiune. Management defectuos e atunci când mulţi pacienţi din spitale primesc hrană „frugală” ca la Auschwitz. Management defectuos este atunci birocraţia şi nu oamenii primează în spitale.

 

Iar în perioada asta în care începem să vedem primele raze de soare (a se citi „vaccinare”) de după izolare, avem nevoie mai mult ca oricând şi de inimi, nu doar de reguli. Pentru că ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului, ca să-l parafrazez pe Rabelais.