gentea 04

Joi 19 noiembrie, Cristian Gentea a fost învestit oficial primar al Piteştiului la Filarmonica Piteşti. Şi tot joi au depus jurământul 20 dintre cei 23 de consilieri locali aleşi, trei consilieri absentând pentru că au COVID-19. Iar audienţa, cu distanţarea de rigoare, a fost una numeroasă. Au fost prezenţi prefectul Emanuel Soare, vicepreşedintele CJ Argeş-Marius Nicolaescu, primarii de la Mioveni-Ion Georgescu, Curtea de Argeş-Constantin Panţurescu, Topoloveni-Gheorghiţă Boţârcă, Costeşti-Ion Baicea şi Albota-Ion Dumitru, parlamentarii Simona Bucura-Oprescu, Ionuţ Moşteanu şi Nicolae Georgescu şi rectorii Universităţii Piteşti-Dumitru Chirleşan şi Universităţii Constantin Brâncoveanu-Ovidiu Puiu.

 „Vreau să le mulţumesc piteştenilor pentru că mi-au acordat încrederea. Îmi voi respecta promisiunile făcute. Voi fi acolo unde am promis, în stradă, în cartiere, printre oameni. Voi conduce Piteştiul numai în echipă. Iar echipa mea va fi compusă din angajaţii Primăriei şi din consilierii locali, fie că mă plac sau nu”, a declarat Cristian Gentea.

 La final, noul primar a stat de vorbă cu jurnaliştii. Iar unul dintre subiectele despre care a vorbit cel mai mult este unul care a nemulţumit şi nemulţumeşte mii de piteşteni: taxa de salubritate. Asta şi după ce mulţi piteşteni care nu apucaseră să depună documentele s-au trezit că trebuie să plătească taxa de salubritate pentru 7 persoane, aşa cum este stipulat într-o hotărâre aberantă a Consiliului Local Piteşti. Numai că noul primar are de gând să nu lase lucrurile să treneze şi să troneze privind această taxă. „Toată lumea e nemulţumită. Sunt foarte mulţi nemulţumiţi şi au tot dreptul să fie. Voi propune ca cei care a trebuit să plătească taxa de salubritate pentru 7 persoane să fie scutiţi de plată pentru următoarele şase luni”, spune primarul Cristian Gentea.

 

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro