EducatiaSexuala.jpg

 

Curtea Constituţională a României a respins, astăzi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

„A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, se arată în minuta deciziei.

Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor. Potrivit preşedintelui, din redactare nu reiese cu claritate dacă norma stabileşte că programele de educaţie pentru viaţă sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor sau că educaţia sanitară este cea în vederea prevenirii acestora, iar prin eliminarea sintagmei „cel puţin o dată pe semestru” textul a devenit neclar. Legea nu definește noțiunea de „educație sanitară”, mai susținea președintele.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.