- Wednesday, 19 August 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 928
Ministerul Sănătății a publicat marți noaptea proiectul de ordin de ministru care conține măsurile pe care instituția, împreună cu Grupul de lucru interministerial pentru începerea școlii, le-a propus. Proiectul este în dezbatere publică. Școala începe pe 14 septembrie, iar anul școlar 2020-2021 începe pe 1 septembrie.
Documentul publicat conține un set de „principii generale”. Distanțarea de 1 metru se va păstra, iar acolo unde nu se poate păstra se vor monta separatoare, dar purtarea măstii este obligatorie de către toți elevii și toți profesorii plus personalul auxiliar, potrivit acestor recomandări.
„Măsurile esențiale pentru atingerea scopului reprezentat de prevenirea/limitarea pe cât posibil a îmbolnăvirii, includ:
– Igienă riguroasă a mâinilor;
– Măsuri ferme de curățenie și dezinfecție în unitatea de învățământ;
– Purtarea măștii de protecție atât de către elevi, cât și de către întregul personal pe toată perioada atunci când se află în interiorul unității de învățământ;
– Limitarea contactului dintre elevi din clase diferite. Evitarea schimbării sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă”;
– Asigurarea unei distanțări de minimum 1 metru sau montarea unor separatoare în situația în care asigurarea distanței de 1 metru nu este posibilă;
– În vederea păstrării distanței fizice, fiecare copil își va păstra același loc în bancă pe tot parcursul prezenței în clasă;
– Informarea permanentă a personalului, elevilor și părinților / aparținătorilor cu privire la măsurile de protecție împotriva infecției SARS-CoV-2;
– Necesitatea izolării la domiciliu a elevilor, în cazul apariției febrei sau a altor simptome de suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului) la elev sau la un alt membru al familiei;
– Unitățile de învățământ vor pune în aplicare regulile generale din acest ghid și vor adopta norme specifice”, se arată în preambulul actului pus în dezbatere.
„Redeschiderea școlilor necesită o largă asumare în societate în contextul importanței accesului echitabil la educație și, totodată, este nevoie de o responsabilizare a tuturor actorilor implicați și respectarea tuturor normelor prevăzute în acest document, scopul fiind acela de a diminua riscul de infecție” se mai arată în document.
Popular Articles
- Most read