ridicari-masini-2-696x522.jpgPerioada în care autovehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice (situație des întâlnită și în Pitești) va fi redusă la jumătate, de la 1 an la 6 luni, iar proprietarii vor trebui să facă rapid dovada achitării amenzilor și a efectuării ITP-ului. În plus, mașinilor cu număr de înmatriculare străin li se vor aplica aceleași reguli, stabilește un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Astfel, termenul ’’vehicule fără stăpân” va include și acele vehicule înmatriculate în străinătate, deoarece au fost semnalate autoturisme de acest fel care nu au putut fi ridicate, din simplul motiv că nu au numere de înmatriculare românești. Perioada în care vehiculele vor putea rămâne neutilizate în parcările publice va fi redusă la jumătate, respectiv de la un an la șase luni, pentru eficientizarea identificării mașinilor care într-adevăr sunt utilizate de proprietari sau de deținătorii legali. Proiectul introduce totodată, în cazul restituirii vehiculului, obligația proprietarului/deținătorului legal de a face nu doar dovada achitării taxelor auto și impozitelor, dar și a amenzilor, precum și dovada efectuării ITP-ului în termen de 5 zile de la primirea somației de la primărie. De asemenea, este prevăzută obligația autorităților de a înmâna sau, în cazuri excepționale, afișa la domiciliul sau sediul proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului, deoarece nu întotdeauna scrisoarea recomandată poate ajunge la proprietar, fie pentru că acesta nu locuiește unde are adresa de domiciliu, fie din alte motive. Dacă în termen de 10 zile de la data comunicării somației, proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului abandonat nu răspunde somație primite, vehiculul trece de drept în proprietatea unității administrativ-teritoriale de pe a cărei rază teritorială a fost ridicat, liber de orice sarcini, și, în funcție de starea acestuia, urmează a fi valorificat prin vânzare. Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie promulgat de șeful statului.


CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.