Laufer-si-Coita.jpgPolitologul Alex Coita, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, şi Ilan Laufer, fost Ministru pentru Mediul de Afaceri în guvernarea PSD, vin mâine în Piteşti. Vizita la Piteşti face parte din turnelul de promovare pe care cei doi l-au iniţiat la nivel naţional şi care se numeşte "România 10 în 10". Noul proiect politic este, de fapt, un nou partid - Platforma Social Liberală. Lansarea oficială a acesteia în Argeş va avea loc mâine la Piteşti, la Hotel "Ramada", sala "Topaz", acolo unde, de la ora 17, va avea loc o conferinţă de presă în care ar urma să fie anunţaţi şi candidaţi din Argeş ai formaţiunii politice pentru alegerile locale care vor avea loc peste câteva luni.