dumitru_albota.JPGPrimarul comunei Albota, Ion Dumitru, știe să-și atace colegii care nu mai țin cu președintele Șerban Valeca, deși l-au votat, acuzându-i de lipsă de caracter. În schimb, nu se uită la el însuși să vadă cât de duplicitar este și cât poate să mintă, pe față. Ori are grave probleme cu memoria...

Mai exact, Ion Dumitru a participat vineri la conferința de presă a PSD Argeș, unde, dezamăgit crunt de rezultatul alegerilor din primul tur al prezidențialelor, a spus clar că “nu se mai umilește” pe la porțile oamenilor. După ce declarația sa a apărut în presa locală, Dumitru, social-democrat de seamă, a sărit în sus și a negat vehement ce a spus, inclusiv printr-o postare pe Facebook: “Ce ,, frumos “ scrie un ziar local, că mi-ar fi teamă să nu mă înjure lumea. Care ar fi motivul? Asfaltul? Tot confortul creat? Am spus că nu mă duc pentru că nu au apreciat toată munca mea, am tremurat pe la ministere, am ajuns la spital, unii se bucurau, și nu oricine, de câte ori vorbesc cu doctorul mă atenționează să nu răcesc. Eu băiat bun am făcut pneumonie, dacă nici la Albota nu s-a muncit atunci unde?”- a scris primarul pe Facebook.

Cu ajutorul tehnologiei și al înregistrărilor, îi aducem noi aminte primarului ce a rostit vineri nu între patru ochi, ci la o  conferință de presă: “Cu 400 pe lista suplimentară, oamenii au venit de la Pitești, au ideile lor, stau la Albota. Plătesc doar impozitul pe clădire, nu au buletin de Albota și eu pierd bani pentru fiecare persoană. Și uite că fac ce vor. De unde să mai vină voturi? Eu trag speranța că vom realiza mai mult, dar eu la poartă la ei nu mă mai duc. Pentru că nu mă duc să mă umilesc, să le spun să iasă la vot, să le spun să voteze... Nu mă mai duc! Față de alte dăți, toate orașele au pierdut, toate comunele limitrofe Piteștiului au pierdut. Eu să fiu mulțumit cu alea 8% peste PNL. Lumea astăzi este foarte bine informată.”

În aceste condiții, îl întrebăm și noi pe primarul din Albota, oare cine nu are caracter?

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.