bucur-diaconu.jpgActorul Dragoş Bucur îl atacă pe actorul muscelean Mircea Diaconu, candidat la alegerile prezidenţiale, povestind o întâmplare de pe vremea când erau colegi care contravine principiilor pe care el le promovează în campania electorală. Distribuind un clip electoral în care Mircea Diaconu afirmă că nu are linişte din cauza obrăzniciei şi tupeului din România, Dragoş Bucur a dezvăluit o întâmplare care nu i-ar face cinste actualului aspirant la fotoliul de la Cotroceni. Dragoş Bucur povesteşte cum ar fi fost umilit de Mircea Diaconu într-un turneu din Viena, când l-a pus să doarmă pe o canapea din holul teatrului şi i-a spus că dacă părăseşte incinta va mai putea intra abia dimineaţa. "Hai că nu mai pot: omul ăsta m-a pus să dorm în holul teatrului din Viena când am fost în turneu cu Nottara! El, nu vreun organizator, el a condus microbuzul, el a aranjat actorii în camere, el mi-a spus să dorm pe canapeaua din holul teatrului. Iar când am vrut să ies să mă plimb deoarece mă simţeam umilit să dorm acolo, mi-a zis că dacă ies, dimineaţa mai intru în teatru. El, un om", a scris Dragos Bucur pe contul personal de Facebook. Ultimul sondaj realizat de IMAS, la comanda Europa FM, vine cu o mare surpriză în ceea ce priveşte clasarea candidaţilor pentru prezidenţiale. Klaus Iohannis are o intenţie de vot de 45,7%, adică ar putea cu puţină şansă să iasă din primul tur, însă pe locul al doilea a venit în forţă candidatul Alianţei Pro România-ALDE, Mircea Diaconu, care are o intenţie de vot de 16,7%. Viorica Dăncilă e pe locul al treilea, potrivit intenţiei de vot, cu un scor de 15,1%, iar candidatul Alianţei USR-PLUS, Dan Barna, ar avea doar 12,6%.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro