consilier_judetean.jpgSenatul a adoptat tacit în plen OUG 40/2019 care prevede că preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Termenul pentru dezbatere şi vot în Senat - prima cameră sesizată în acest caz - s-a împlinit pe 3 iulie, iar nota de adoptare tacită a Ordonanţei a fost citită în această săptămână în plen de preşedintele interimar al Senatului, senatorul de Argeş al PSD Şerban Valeca. Până în prezent, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se alegeau prin vot indirect, de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale. "Măsurile propuse de prezentul proiect de act normativ nu sunt de natură de a afecta drepturile electorale în înţelesul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv de Codul de bune practici în materie electorală şi nici nu îngreunează organizarea şi desfăşurarea alegerilor", se arată în expunerea de motive a actului normativ. Partidul Naţional Liberal a solicitat pe 7 iunie Avocatului Poporului să sesizeze CCR în privinţa OUG 40/2019 pentru că acest act normativ "încalcă grav" legea fundamentală şi "induce o discriminare" între aleşii locali, după cum a declarat la acea dată Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL, potrivit Agerpres. Camera Deputaţilor va dezbate, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 40/2019 privind modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.