valeca.jpgPSD Argeș a obținut în alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 cele mai proaste rezultate din istorie, ajungând la un scor de circa 30% nemaiîntâlnit după Revoluție. În plus, PSD Argeș nu are decât doi-trei oameni în structurile administrației centrale (cu rang de secretari de stat), iar județul a fost mai mereu văduvit de fonduri de la centru, în comparație cu alte județe. Dacă mai punem la socoteală și faptul că PSD Argeș a ajuns un fel de puzzle, cu mai multe tabere pe care liderul PSD Argeș Șerban Valeca nu a reușit să le aducă la un numitor comun, avem o imagine aproape completă a modului dezastruos în care senatorul Valeca a condus și conduce organizața județeană de când a fost ales președinte. Deși este intens contestat de membri importanți ai PSD Argeș, Valeca a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă cu caracter extraordinar, căci doar e vacanță, că va candida din nou pentru șefia filialei! Probabil că își dorește să ducă de tot în cap filiala Argeș a PSD, una dintre cele mai performante din țară până când Valeca a ajuns șef. Valeca a spus că se vor face alegeri în structurile județene unde sunt președinți interimari în toamnă, iar până în ianuarie vor fi alegeri în toate județele, deci și în Argeș (și la nivel local). Socotind că a ieșit bine la bilanțul personal, Valeca a anunțat că va candida la alegerile pentru conducerea PSD Argeș, deși pare o pălărie mult prea mare pentru el! Desigur, în conferință Valeca a spus și despre guvernarea mirobolantă, și despre negocierile cu ALDE și PRO România, subiecte care țin agenda publică la nivel central, dar care în județul nostru nu prea contează doar pentru că PSD, char și fără ALDE, are (încă) majorități confortabile. În altă ordine de idei, conducerea PSD de la nivel central va ajunge în Argeș pe 29 august pentru o evaluare a filialei.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro