Catalin-Radulescu.jpgPreședintele Klaus Iohannis a fost obligat ca urmare a îndepinirii termenului pe care îl avea la dispoziție în acest sens, să promulge proiectul de lege, votat de Parlament, prin care condamnații pentru corupție, dar și persoanele condamnate pentru spălare de bani, delapidare, fals în acte sau evaziune fiscală pot înființa firme. În proiect, inițiat de deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu, el însuși condamnat în trecut la închisoare, interdicția este menținută doar în cazul persoanelor pentru care instanța ar decide suspenderea acestui drept ca pedeapsă complementară condamnării. În luna mai, Iohannis sesizase Curtea Constituțională cu privire la proiectul PSD votat în luna aprilie. În prezent, Legea 31/ 1990 privind societățile stabilește că: ”Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/ 2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege”.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro