Plenurile Camerei Deputaților și Senatului se reunesc, marți, începând cu ora 14.30, într-o ședință comună în care guvernul Bolojan urmează să își angajeze răspunderea pe proiectul privind pensiile magistraţilor.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, luni, ca şedinţa comună de plen consacrată angajării răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu să aibă loc marţi, după şedinţa solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie.

Parlamentarii pot depune până marți dimineață, la ora 8.00, amendamente la proiectul de lege aprobat în şedinţa executivului de vineri, 28 noiembrie, în ultima zi a termenului asumat de România prin PNRR.

Înainte de angajarea răspunderii, la Guvern ar trebui să aibă loc o ședință în care să fie discutate amendamentele depuse de parlamentari la proiect.

Documentul prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare a procurorilor și judecătorilor de la 48 la 65 de ani, cu câte un an pentru fiecare generație de magistrați, iar cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.

 

 

Proiectul se va aplica şi personalului auxiliar din instanţe şi parchete, angajaţilor de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, precum şi magistraţilor asistenţi şi personalului de specialitate juridică de la Curtea Constituţională.

Accesarea fondurilor europene, corectarea unor inechități şi sustenabilitatea sistemului de pensii au fost printre criteriile invocate de cabinetul Bolojan pentru adoptarea unor noi prevederi privind pensiile magistraților.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.