Organizația Femeilor Social-Democrate (OFSD) a lansat Campania națională de combatere a violenței domestice. Anunțul a fost făcut de Simona Bucura Oprescu, președinte OFSD și chestor al Camerei Deputaților, în cadrul evenimentului „Tot adevărul despre violență”, organizat la Palatul Parlamentului de Grupul Parlamentar PSD și Comisia pentru Politici Economice, Reforme și Privatizare. Conferința a avut loc cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor (25 noiembrie). 

În fiecare județ, echipele OFSD vor merge în comunități vulnerabile și în centre sociale pentru a informa, sprijini și încuraja femeile să ceară ajutor. Vom vorbi cu femeile, cu familiile, cu tinerii.

”Vrem să se știe că victimele abuzurilor pot apela gratuit și non-stop la numărul de urgență 0800 500 333 unde primesc consiliere, orientare și ajutor real.

Să se știe că statul oferă suport victimelor violenței: cazare de urgență, masă, consiliere psihologică, #sprijin juridic, vouchere de urgență, sprijin la angajare, protecție imediată. 

De aceea AM făcut. FACEM. Și vom continua.

Pe 21 octombrie: am adoptat o declarație politică prin care recunoaștem femicidul ca realitate socială și asumăm public lupta cu violența;

Pe 29 octombrie: am depus în Parlament Proiectul de Lege privind prevenirea și combaterea femicidului;

Pe 12 noiembrie am propus în Parlamentul European derularea în toate statele membre a unor campanii de conștientizare și educaționale și alocarea de fonduri dedicate pentru sprijinul victimelor.

Nicio femeie nu trebuie să rămână singură în fața violenței!”, transmite OFSD. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.