După ce a fost la ANRE, Alin Călinescu, președintele PNL Mioveni și totodată unul dintre cei mai implicați și dedicați tineri din politica argeșeană, a bătut la altă ușă pentru a rezolva problema cu întreruperea gazelor de la Mioveni dar și cea legată de costurile pentru ca cetățenii afectați să fie din nou racordați.
De această dată, Alin Călinescu a fost marți 4 noiembrie la Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, semn cât se poate de palpabil că șeful liberalilor din Mioveni știe să deschidă multe uși ale înalților oficiali din Guvern. Și o face de fiecare dată cu succes și cu rezultate pe măsură.

”Am avut o discuție cu domnul ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, în legătură cu situația generată de întreruperea furnizării gazelor în Mioveni. Domnia sa mi-a comunicat că se lucrează la un text de lege care va fi adoptat în cel mai scurt timp și care va permite oamenilor afectați să își recupereze cheltuielile făcute din cauza opririi gazelor. Sumele acordate din bugetul local vor fi ulterior recuperate pe cale legală de la cei vinovați de această situație. Așa cum am spus zilele trecute, așteptăm și raportul ANRE, iar cei vinovați trebuie să răspundă și să suporte consecințele situației create”, spune Alin Călinescu, președintele PNL Mioveni.

Iar implicarea sa în rezolvarea unei probleme extrem de delicate de la Mioveni este un semn foarte bun. Un semn că tinerii politicieni de valoare din Argeș au un cuvânt de spus și la nivel central.

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.