Înalta Curte de Casație și Justiție sesizează CCR în legătură cu Legea privind plata pensiilor private. Judecătorii susțin că fondurile Pilon II sunt proprietate privată și restricțiile pot echivala cu o expropriere indirectă.

Instanța supremă a decis să depună o sesizare de neconstituționalitate împotriva legii privind plata pensiilor private, adoptată cu o zi în urmă de Parlament. Actul normativ prevede că, după pensionare, românii vor putea retrage din fondurile de pensii private maximum 30% din sumă, iar diferența se va plăti lunar timp de cel mult 8 ani.

Decizia a fost luată joi de către Înalte Curte de Casație și Justiție, care în sesizarea către CCR reclamă:

Încălcarea dreptului la proprietate privată şi a principiului egalităţii în drepturi, prevăzute de Constituție.

Încălcarea principiului legalităţii, al securității raporturilor juridice şi al încrederii legitime.

Pensiile Pilonului II sunt proprietate privată

În sesizarea depusă de judecătoarea Lia Savonea la CCR se menționează faptul că fondurile acumulate în conturile individuale ale Pilonului II de pensii constituie proprietate privată a participanților, aspect prevăzut în mod expres de Legea care reglementează fondurile de pensii administrate privat.

 

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Beleyer contra Italiei, 2000; Kopecky contra Slovaciei, 2004), orice ingerinţă a statului contra proprietăţii trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim de interes public şi să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

În lipsa unui scop clar definit şi a unei compensaţii adecvate, ingerinţa devine o privare de proprietate nejustificată, echivalând cu o expropriere indirectă. În plus, Curtea Constituţională a României a stabilit, prin Decizia nr. 871/2010, că „dreptul de proprietate privată, odată dobândit, nu poate fi limitat prin intervenţii arbitrare ale legiuitorului, indiferent de forma bunului asupra căruia poartă”, arată instanța supremă.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.