dinescu

Preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), funcție pe care o deține din 2010 și totodată unul dintre cei mai experimentați oameni politici din România, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an. A fost un eveniment special la care au fost prezenți numeroși membri și susținători cu ștate vechi, printre care s-a numărat și Gheorghe Dinescu, președinte PNȚCD Argeș și președinte al Comitetului Național de Conducere al PNȚCD, un membru vechi și foarte activ al partidului.

”Aurelian Pavelescu este un candidat onest, onorabil, demn, care nu este interesat de averi și care este un bun creștin. Avem nevoie de un președinte creștin pentru un popor creștin. Avem nevoie de un președinte pentru popor. Avem nevoie de un președinte care să știe să conducă poporul român la un trai stabil și la o demnitate pe care numai neamul românesc o poate avea. Aurelian Pavelescu are un program pentru poporul român”, spune Gheorghe Dinescu.

Aurelian Pavelescu va candida sub sloganul "Un preşedinte pentru cei care n-au avut un preşedinte".

"Nu mi-a fost uşor să iau această decizie. A fost o decizie foarte grea, care presupune o mare responsabilitate", a spus Aurelian Pavelescu chiar la începutul prezentării programului politic cu care intră în cursa prezidenţială.

Conform declaraţiilor din cadrul dezbaterii prilejuite de lansare, Aurelian Pavelescu va fi susţinut în cursa prezidenţială de o coaliţie politică şi civică intitulată "Coaliţia pentru preşedinte", care are ca fundament Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi Blocul Suveranist Român, cărora, în perioada următoare, li se vor alătura şi alte partide şi organizaţii civice.

Programul politic al lui Aurelian Pavelescu este centrat pe conceptul potrivit căruia "Renaşterea României este posibilă numai prin restaurarea funcţiei prezidenţiale şi repunerea Constituţiei în drepturile ei".

"Pentru a câştiga România, este nevoie să ne recucerim Constituţia", a mai precizat Aurelian Pavelescu.

Principalele axe de acţiune ale programului prezidenţial al lui Aurelian Pavelescu sunt: Restaurarea funcţiei prezidenţiale, Suveranitatea resurselor naţionale, Suveranitatea educaţiei naţionale, Suveranitatea alimentară a României, Suveranitatea demografică şi a familiei, Suveranitatea sănătăţii naţionale şi Relaţiile în cadrul UE şi NATO.

De menţionat este şi faptul că în relaţia cu Uniunea Europeană, Aurelian Pavelescu consideră că, în exercitarea funcţiei prezidenţiale, Constituţia României nu este negociabilă, aşa-zisul drept european fiind subsecvent şi aplicabil numai dacă nu încalcă norma constituţională. Preşedintele PNŢCD consideră că trebuie acţionat pentru eliminarea tuturor discriminărilor la care sunt supuşi românii şi promite că România va fi scoasă din pactul fiscal care obligă la deficitul maxim de 3%, acesta fiind un instrument de blocare a dezvoltării ţării.

„Nu mi-a fost uşor să iau această decizie. E o decizie foarte grea, înseamnă o mare responsabilitate. Nu m-am gândit de mult timp să iau această decizie să îmi lansez candidatura la Preşedinţia României. Sunt singurul preşedinte al partidului după 1990 care îşi asumă această misiune”, a spus Aurelian Pavelescu.

Aurelian Pavelescu a prezentat o platformă care pune în prim-plan dezvoltarea durabilă, justiția socială și consolidarea democrației.
Prin discursul său plin de pasiune și determinare, ne-a reamintit cât de important este să avem lideri care nu doar promit, dar și acționează în interesul cetățenilor. În următoarele luni, acest proiect își propune să implice activ fiecare român în procesul de schimbare, ascultându-le nevoile și ideile.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.