salariuleconomie.jpgGuvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență care le interzice șefilor de instituții de stat să le mărească salariile bugetarilor din subordine prin decizii administrative care nu au la bază o lege.

Ordonanța de urgență prevede ca șefii autorităților/instituțiilor publice care au calitatea de ordonator de credite nu mai pot emite acte administrative prin care să stabilească drepturi de natură salarială suplimentare față de cele stabilite în legislația specifică în vigoare.

În plus, OUG stabilește și faptul ca instituțiile publice, indiferent de modalitatea de organizare și finanțare, nu vor mai putea raporta în categoria arierate eventualele drepturi de natură salarială, stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare și contribuțiile aferente acestora, sumele respective raportându-se în categoria plăți restante.

Eventualele provizioane înregistrate în contabilitate de instituțiile publice, pentru categoriile de datorii față de personal, reprezentând drepturi de natură salarială, stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, suplimentare față de cele stabilite prin legislația specifică în vigoare și contribuțiile aferente acestora, se anulează la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.