lege-pensii.jpgProiectul legii pensiilor va intra în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor luni, 20 noiembrie, și tot în aceeași zi va fi votată și în plen, potrivit unei decizii a Biroului permanent al forului legislativ.

Potrivit unei solicitări adresate Camerei Deputaţilor de către Comisia pentru muncă, deputaţii comisiei se vor reuni în şedinţă luni, 20 noiembrie, de la ora 10.00. 

Termenul de depunere a amendamentelor este 17 noiembrie, iar termenul de depunere a raportului este data de 20 noiembrie, acesta urmând să fie dezbătut şi în şedinţa de plen.

Legea pensiilor a fost adoptată marți pe repede-înainte în Senat, întâi în comisia de muncă și apoi în plen, iar multe dintre amendamentele admise în comisia de muncă au fost ulterior respinse în plen. 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.