bani-pensie.jpgSenatul va dezbate şi va supune votului, marţi, în comisiile de specialitate şi în plen, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii.

Executivul a aprobat, joi, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.

Potrivit proiectului de act normativ, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 ar urma să crească în urma recalculării după noua formulă.

Conform proiectului, dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate - studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică. Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că toate aspectele legate de noua lege a pensiilor, inclusiv cel privind sursele de finanţare, au fost clarificate, iar proiectul intră "în linie dreaptă" în Parlament, în urma discuţiilor purtate în cadrul coaliţiei de guvernare.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.