alexandru-rafila.jpegUSR și Forța Dreptei au depus miercuri o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pe care îl numesc „groparul sistemului sanitar românesc”.

 

USR și Forța Dreptei acuză că „marele specialist Rafila a făcut țăndări Planul Național de Combatere a Cancerului, fără niciun fel de empatie și considerație pentru pacienții oncologici. Și-a dovedit nepăsarea totală față de sănătatea românilor și prin refuzul de a elabora, timp de aproape doi ani, normele de aplicare a legii Stop nosocomiale!”.

„Ministrul PSD Rafila lasă acum milioane de români fără banii din PNRR și fără spitalele care s-ar fi construit sau modernizat cu aceștia. Șase spitale sau secții noi au fost tăiate din pixul lui Rafila doar pentru că ministrul PSD a stat un an și două luni până să definitiveze criteriile de departajare a obiectivelor de investiții și să treacă hotărârea de guvern cu lista finală a acestora. Așadar, etapa dependentă strict de Ministerul Sănătății a durat un sfert din toată perioada rămasă pentru implementare. Contractele de finanțare au fost semnate abia acum cinci luni, iar Rafila și colegii săi dau vina acum pe autoritățile locale. Lene, incompetență și nepăsare criminală marca PSD”, mai spun inițiatorii moțiunii simple.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.