SRCF CRAIOVA a semnat marți contractul pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare a Gării Regale din Curtea de Argeș, contract în valoare de 8,74 milioane lei. Deputatul de Argeș Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei la nivel național, a fost unul dintre cei care s-a zbătut ca Gara Regală să fie reabilitată, demersurile sale datând încă din 2020, din timpul Guvernului Ludovic Orban.

“Personal, din timpul guvernării Orban, am făcut toate demersurile la Ministerul Transporturilor pentru a urgenta semnarea acestui contract și demararea lucrărilor de reabilitare, în așa fel încât în cel mai scurt timp gara să redevină un obiectiv de mândrie pentru Curtea de Argeș.

Gara Curtea de Argeș a fost inaugurată la 27 noiembrie 1898, în perioada domniei Regelui Carol I, lucrare a arhitecului italian Giulio Magini, în același timp fiind dată în circulație și linia CFR Pitești-Curtea de Argeș. Din păcate, în ultimele decenii gara a fost lăsată în paragină. În 2017, la Funeraliile Regelui Mihai I, fațada monumentului istoric a fost acoperită cu pânze uriașe pentru a se ascunde starea deplorabilă în care se afla”, a declarat deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei.

Durata contractului de reabilitare și restaurare este de 36 de luni, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri proprii ale CFR SA. Conform CFR, lucrările de reparaţii, restaurare şi reabilitare  se vor realiza doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale, în baza avizului emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Gara Regală din Curtea de Argeș fiind clădire arhitecturală, declarată monument istoric de importanță națională.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.