miutescuPreședintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, candidează pentru funcția de membru în Biroul Executiv al Partidului Național Liberal la alegerile ce vor avea loc duminică, în cadrul Consiliului Național al PNL.

 

“Susțin unitatea Partidului Național Liberal și sunt convins de capacitatea sa de a oferi românilor o guvernare performantă. Sunt membru PNL din februarie 1990 și am participat la toate evenimentele importante ale partidului din ultimii 31 de ani. Sunt la al doilea mandat de deputat în Parlamentul României, membru în Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților și consider că misiunea istorică a PNL este modernizarea  și dezvoltarea României.

 

Ca liberal și susținător al ideii “Prin noi înșine”, consider că trebuie să promovăm și să apărăm valori precum drepturile și libertățile individuale, familia, credința creștină. Democrația liberală este singurul sistem politic viabil, care poate apăra aceste valori, iar o guvernare liberală performantă poate oferi bunăstare românilor.

 

Susțin dezvoltarea economică a României și conectarea tuturor regiunilor țării prin proiecte de infrastructură rutieră și feroviară. Am fost reconfirmat în iulie în funcția de președinte al PNL Argeș. Reprezint județul Brătienilor, care este printre primele 7 județe din țară ca și contribuție la PIB-ul României și primul din regiunea Sud-Muntenia. Împreună, în echipă,  sunt convins că vom reuși să contribuim la dezvoltarea României!”- a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.