soaresimiutescu.jpg

Subprefect de Argeș și fost candidat al organizației județene pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, Emanuel Soare candidează pentru o funcție de prim-vicepreședinte al PNL Argeș la alegerile interne de sâmbătă. Acesta a declarat la Antena3 Pitești că echipa lui Adrian Miuțescu îmbină experiența cu entuziasmul și puterea de muncă a tinerilor, aceasta fiind capabilă să obțină rezultatele așteptate de liberalii argeșeni.

“Având în vedere munca depusă în ultimii ani în Argeș, Adrian Miuțescu și echipa propusă de dumnealui va câștiga la alegerile de sâmbătă. Eu sunt onorat că mi s-a făcut propunerea de a candida ca prim-vicepreședinte al PNL Argeș. Cred că vom câștiga în această echipă și cred sincer că Ludovic Orban va câștiga un nou mandat de președinte la congresul PNL. 

Un om cu experiență, cum este Adrian Miuțescu, nu mai poate singur să ducă partidul către alt tip de rezultate. Dar maturitatea politică se vede prin deschiderea partidului către persoane noi, tinere. Vom încerca să folosim toată experiența acumulată în organizație și, cu entuziasmul și viziunea aduse de o persoană tânără, vom putea face pasul următor.  

PNL Argeș este în acest moment la o maturitate politică care îl va ajuta ca la următoarele alegeri să facă față atât lucrurilor care trebuie reglate în partid, cât și așteptărilor din partea electoratului”, a declarat Emanuel Soare la Antena3 Pitești.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.