10-februarie-ana-stan.jpg

 

„Astăzi (n.r. miercuri 24 februarie), reprezentanții Biroului Permanent Local al PNL Pitești au analizat cazul de indisciplină și de încălcare a statutului, respectiv a codului de etică al partidului de către doamna Ana Stan. În urma analizei interne a fost supusă la vot propunerea de excludere din partid a domniei sale.

Votul a fost secret și propunerea de excludere a fost adoptată cu 18 de voturi pentru (un vot a fost anulat), urmând să fie înaintată spre validare Biroului Politic Județean al PNL. Atitudinea doamnei Ana Stan față de organizație și atacurile lansate în spațiul public la adresa unor colegi, la adresa organizației municipale, din care face parte cât și la adresa președintelui și a conducerii statutare a PNL au stat la baza propunerii de excludere. Doamna Stan a declinat invitația din partea Biroului Local și a refuzat să participe la această ședință. 

BPL consideră că nemulțumirile și problemele pe care le poate ridica un membru al partidului trebuie dezbătute în interiorul partidului și în forurile sale statutare, nu în mass-media.  Din păcate, în cazul de față, anumite frustrări și nemulțumiri au fost lansate sub formă de atac în presă, fapt care a adus grave prejudicii de imagine organizației municipale a PNL și Partidului Național Liberal.”, se arată într-un comunicat al Biroului Permanent Local al PNL Pitești.

În urmă cu două săptămâni, la finalul ședinței Consiliului Local Pitești, Ana Stan și-a anunțat demisia din acest organism pentru ca a doua zi să anunțe și demisia din PNL. Demisii care au rămas doar la nivel declarativ, fosta liberală nedepunând nici un document scris în acest sens la partid sau la CL Pitești. În acea ședință Ana Stan și-a bulversat colegii de partid după ce a acceptat propunerea lui Dănuț Dinu de a candida pentru una din funcțiile de viceprimari, în ciuda faptului că PNL îl nominalizase deja pe Gelu Tofan. Organizațiile PNL Argeș și PNL Pitești consideră că prin gestul său Ana Stan a pus în pericol obținerea unui post de viceprimar de către organizația liberală locală.