danut_stroe_bradu.jpg

 

Principalul regret al primarului comunei Bradu, Dănuț Stroe, îl reprezintă faptul că nu a reușit să amenajeze strada principală, așa cum își propusese la începutul mandatului de primar. Mai mult, Dănuț Stroe, se pare că, este un politician mai atipic, acesta „spovedindu-se” de mai multe ori în fața cetățenilor prin diverse mijloace, spunându-le că deși a promis în 2016 că va realiza acest obiectiv, iată că nu l-a dus la îndeplinire. Ori acest lucru îl vedem rar la actualii politicieni care uită ce promit în campaniile electorale sau nu mai recunosc.

Într-o postare pe Facebook, primarul comunei Bradu explică de ce nu a reușit să ducă la îndeplinire această promisiune, dar și cum va arăta strada principală după amenajare.

„Dragi brădeni, așa cum am spus și cu alte ocazii, principalul obiectiv pe care nu am reușit să îl realizez în acest mandat îl reprezintă amenajarea străzii Principale cu trotuare pe ambele părți, gazon si arbori ornamentali, așa cum mi-am propus în 2016.

La preluarea mandatului am constatat faptul că existau numeroase străzi neasfaltate și mult mai multe străzi pe care nu existau nici măcar utilități, motiv pentru care am considerat că este necesar să îmi aplec atenția asupra acestora cu prioritate.

Chiar și așa, am reușit să amenajăm trotuare pe strada Principală pe porțiunea fosta moară - pasarelă, iar în aceste zile vor fi finalizate lucrările de introducere a canalizării pluviale pe porțiunea pasarelă - Aleea Neajlov, după care vor fi amenajate trotuare.

De asemenea, au fost semnate contractele pentru introducerea canalizării pluviale pe alte 2 porțiuni: Târg - fosta moară și strada Preot Ghe. Ionescu - fostul CAP, urmând ca la finalizarea acestor lucrări să fie executate lucrări de amenajare a trotuarelor.

Până în 2024 strada Principală va fi reabilitată (după ce o vom prelua in administrare de la Drumuri Județene), vor exista trotuare pe ambele sensuri, arbori ornamentali și gazon, acest drum devenind un model pentru multe comune din județ, și chiar din țară”, a explicat primarul comunei Bradu pe contul său de Facebook.

strada_principala_bradu.jpg

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro