Cultural

 Student la prestigiosul Berklee College of Music in Boston și originar din Pitești, Andrei Ghiță este la ora actuală un tânăr muzician extrem de apreciat. În urmă cu câțiva ani, Andrei a impresionat la Românii au Talent. Iar zilele trecute a reușit o nouă performanță specială, cântând
Read more ...
 În urmă cu aproape doi ani și jumătate, în mai 2023, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, binecuvânta și punea piatra de temelie a Așezământului monahal de la Vlădești cu hramul Sfântul Neagoe-Vodă Basarab. Iar vineri 26 septembrie 2025, va fi prăznuit pentru a treia oară
Read more ...
 După ce anul trecut a impresionat mulți cititori cu volumul ”Inimosul”, cartea sa de debut, Amalia Nicola, primul autor de carte care își așterne memoriile și sentimentele ca mamă a unui copil cu dizabilitati grave, a scris și publicat o noua carte specială. Este vorba de primul său roman
Read more ...
 L-am cunoscut prima oară pe Costin Alexandrescu în toamna lui 1999. Eu eram tânăr jurnalist, domnia sa era deja de peste trei decenii directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș. Și a fost o afinitate de la primul dialog, de la primele replici
Read more ...
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a fost prezent la vernisajul expoziției de pictură „Câmpulung prin culorile anotimpurilor”, găzduit de Biblioteca Județeană Dinicu Golescu.Evenimentul aduce în fața publicului frumusețea și diversitatea toamnei surprinse pe
Read more ...
Drumul spre aniversarea celor 70 de ani ai Orchestrei „Doina Argeșului” continuă miercuri, 24 septembrie, la Mioveni, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, începând cu ora 18:00, intrarea fiind liberă.De asemenea, biletele pentru spectacolul aniversar - 70 ani Doina Argeșului sunt
Read more ...
 Muzeul Golești de la Ștefănești, unul dintre cele mai frumoase muzee din România, și-a îmbogățit în această săptămână colecție de exponate cu o piesă cu adevărat de excepție.Inginerul Cosmin Badea a donat Muzeului Golești un car ce fost construit în 1924 pe cheltuiala lui Gheorghe Putinenu
Read more ...
 Sâmbătă 13 septembrie, cursanții de la AKO English Centre care au trecut cu brio examenul Cambridge au primit diplomele Cambridge în cadrul unei festivități speciale ce a avut loc la Primăria Curtea de Argeș. Iar printre cei premiați s-a numărat și Eric Sorescu, elev în clasa a VI- a la
Read more ...
 Originar din Câmpulung Muscel, unde a absolvit Colegiul Național Dinicu Golescu, Bogdan Dărădan este la ora actuală un apreciat scriitor, jurnalist și actor în București. Bogdan a absolvit Jurnalismul la Universitatea ”Constantin Brâncoveanu” din Pitești și și-a început cariera la cotidianul
Read more ...
Consiliul Județean Argeș invită publicul, între 13 și 19 septembrie 2025, la o săptămână dedicată evenimentelor culturale desfășurate la Pitești, Curtea de Argeș și Câmpulung.Programul include spectacole de teatru la Teatrul „Alexandru Davila”: „Despre ce nu știi” (13 septembrie, ora 19.00) și
Read more ...
Consiliul Județean Argeș, Centrul „Doina Argeșului”, în parteneriat cu Primăria Orașului și Centrul Cultural Mioveni, organizează miercuri, 24 septembrie 2025, de la ora 18:00, un spectacol aniversar dedicat celor 70 de ani de activitate ai Ansamblului Folcloric „Doina Argeșului”. Evenimentul
Read more ...
În perioada 13 – 14 septembrie 2025, la Castrul Roman Jidova, obiectiv aflat în patrimoniul UNESCO, va avea loc cea de a V-a ediție a Festivalului de reconstituire antică "TRANSALUTANUS FEST. La porțile imperiului". Evenimentul este organizat de Asociația Historia Renascita, în parteneriat cu
Read more ...
 Originar din Pitești și fost actor timp de câțiva ani al Teatrului Al. Davila, Mihai Arsene face carieră de mai bine de 13 ani la Londra, unde s-a mutat. Iar în această vară, Mihai Arsene a fost unul dintre puținii actori aleși să joace în adaptarea de teatru radiofonic a celebrului roman
Read more ...
 Atunci când inițiativele lăudabile ale unor tineri talentați sunt susținute și cu fapta, rezultatele nu pot fi decât unele foarte bune. Iar cel mai recent exemplu este cel al GATA Festivalul Național de Teatru Tânăr, ce revine la Pitești după o pauză de opt ani. Și asta grație eforturilor
Read more ...
 Sala Sporturilor Mioveni va găzdui două concerte speciale în octombrie și decembrie.Fenomenul Leo de la Roșiori va ajunge la Sala Sporturilor Mioveni pe 23 octombrie. În mai puțin de 48 de ore s-au vândut peste 700 de bilete, un record absolut, cu aproape două luni înainte de
Read more ...
 Începând de vineri 5 septembrie, de la ora 16 și până în seara zilei de 6 septembrie, în curtea Bisericii Domnești de la Curtea de Argeș se desfășoară a patra ediție a Armonia Fest, un festival de familie și poveste ce s-a bucurat de succes la edițiile anterioare, cu mii de participanți
Read more ...
 Festivalul Național de Științe și Arte „Basarab Fest”, ediția a 2-a, se va desfășura în perioada 26-27 septembrie la Curtea de Argeș, la Câmpulung Muscel și pe malul Lacului Budeasa.Festivalul va integra și anul acesta Concursul Național de Literatură „Toată vremea-și are vreme”, Concursul
Read more ...
 Mihai Gane – poetul român originar din comuna argeșeană Lerești care a cucerit Spania cu versurile sale și a vândut peste 200.000 de exemplare – își lansează în această toamnă primul roman în limba română. Este vorba de volumul „Când o să te faci mare”, volum ce va fi publicat la Editura Alice
Read more ...
În toamna acestui an, Argeșul îmbracă straie de sărbătoare pentru a celebra 70 de ani de existență al unuia dintre cele mai prestigioase ansambluri artistice de folclor din România: „Doina Argeșului”.Pe 17 octombrie 2025, de la ora 18:00, în inima Piteștiului, la Casa de Cultură a Sindicatelor
Read more ...
În perioada 5–7 septembrie 2025, în Piața Sfatului din Brașov, va avea loc Festivalul PRISPA - un eveniment național, care își propune să aducă la un loc tradițiile, arta și bogăția culturală a României.Într-un tur prin județele țării, vizitatorii sunt invitați să descopere tradițiile
Read more ...

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.