stone1.jpgAuzim frecvent cum că avem o țară frumoasă, însă din păcate nu știm să exploatăm aceste frumuseți ale naturii de care beneficiază țara noastră. Mulți oficiali se complac în mediocritatea cu care s-au obișnuit de ani buni și asta din cauza celor care i-au votat ani la rândul

Dovadă a acestor constatări stau chiar mărturisirile organizatorilor Stonebird Festival, care au spus că până să ajungă la Corbi au bătut la mai multe uși ale primăriilor din nordul Argeșului, pentru organizarea acestui festival, însă nu le-a deschis nimeni, oficialii acestor primării fiind neinteresați de astfel de evenimente. Pe când la Corbi, așa cum au declarat organizatorii Stonebird Festival, le-a fost deschisă ușa și au fost și ,,sechestrați” până când au stabilit detaliile festivalului, care iată că deja de la cea de-a doua ediție a devenit unul dintre cele mai mari festivaluri rock din România.

# Stonebird Festival, comoara pe care stă comuna Corbi, dar și Argeșul

stonebird2.jpgMai exact, atunci când organizatorii Stonebird Festival i-au explicat primarului Virgil Baciu ce doresc să facă, Baciu le-a spus că nu le mai dă drumul din Primărie până nu stabilesc detaliile evenimentului. Și așa a luat ființă Stonebird Festival, care tocmai ce și-a încheiat a doua ediție.

Astfel, Virgil Baciu a înțeles că numai așa poate să pună în valoare frumusețile localității sale, marșând foarte mult pe acest eveniment încă de la prima ediție.

Acum, după ce s-a încheiat și a doua ediție a Stonebird Festival putem spune că într-adevăr Virgil Baciu a avut viziune, având în vedere succesul de care se bucură acest festival ce poate fi comparat, de ce nu, chiar și cu Untold de la Cluj. Sigur, comparația este puțin forțată, dar până acum câți au auzit de Cluj și câți au auzit de Corbi. Am spus ,,până acum” pentru că Stonebird Festival a adus la Corbi oameni din întreaga țară, dar și foarte mulți spectatori din străinătate. Numărul spectatorilor veniți la a doua ediție a Stonebird Festival fiind cu mult mai mare față de anul trecut, printre aceștia făcând parte și foarte mulți spectatori străini. Aproape toată zona din împrejurul scenei a fost plină de mașini, dar și de corturi. Însă foarte mulți spectatori veniți la Stonebird Festival au ales să se cazeze la unitățile de cazare din zonă, care au fost pline pe perioada festivalului, dar și în gospodăriile oamenilor din Corbi.

Așadar, pe lângă faptul că Stonebird Festival a scos comuna Corbi din anonimat, făcând-o cunoscută atât la nivel național, cât și internațional, iată că acest festival aduce și avantaje materiale pentru oamenii din zonă.

Cu alte cuvinte, putem spune că acest eveniment este cea mai importantă realizare a primarului Virgil Baciu de când acesta ocupă funcția de primar, realizare ce aduce avantaje comunei Corbi, județului Argeș, dar și României, având în vedere numărul mare de spectatori străini veniți la cea de-a doua ediție a Stonebird Festival de la Corbi.stonebird4.jpg

# Atmosferă electrizantă         

stonebird3.jpgPe scena ,,Stonebird” au urcat trupe și artiști consacrați atât din țară, dar și din străinătate. Mai exact, vineri, 9 august, au concertat la Corbi Andrei Păunescu, urmat de New Jersey (Italia) - cea mai bună trupă-tribut Bon Jovi din lume, Timpuri Noi, Dirty Shirt, Cristi Minculescu, Valter& Boro. Apoi, la After Party, au concertat Ţapinarii şi Loud Inc. 

Sâmbătă, 10 august, seria concertelor a fost deschisă de trupa The ROCK-cea mai bună trupă-tribut AC/DC din Europa. Pe scena de la Corbi au mai urcat Alex Calancea Band, ZOB, Bucovina şi David Reece. La After Party, fanii i-au putut urmări pe cei de la White Mahala.  Printre cei mai așteptați de public să concerteze a fost și rocker-ul american David Reece, fost solist al cunoscutei formaţii Accept.

Ediția a doua a ,,Stonebird Festival” s-a încheiat duminică, 11 august, printr-un  inedit concert de matineu cu Mike Godoroja & Blue Spirit. 

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro