Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni, spital şi textEdiția a IV-a a FILSTREET a adus, la Pitești, o nouă celebrare a literaturii contemporane, reunind scriitori, critici literari și iubitori de carte în trei zile intense de dialoguri, lecturi publice și momente artistice.
 
Punctul culminant al festivalului l-a reprezentat Gala FILSTREET 2026, în cadrul căreia juriul, prezidat de Ion Bogdan Lefter, a acordat cele mai importante distincții ale ediției. Premiul Național pentru Poezie „Ion Barbu” i-a revenit lui Romulus Bucur, iar Premiul Național pentru Proză „Urmuz” a fost acordat lui George Arion.
Pentru contribuția la traducerea și promovarea literaturii române, a fost premiat Balázs F. Attila.
Secțiunea debut a evidențiat noi voci remarcabile: Iuliana Miu și Alex Ciorogar (critică literară), Anca-Ioana Câdă (poezie) și Codruț Baciu (proză). De asemenea, Premiul special FILSTREET, oferit de Primăria Municipiului Pitești, a fost acordat Alexandrei Pârvan, iar Premiul Editurii Rocart – Gabrielei Feceoru.
Premiile au fost înmânate de primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, într-un cadru elegant, completat de momente muzicale rafinate susținute de „Trio con brio” (vioară, pian și violoncel). Atmosfera festivalului a fost întregită de interludiile artistice oferite de colaboratorii Centrului Cultural Pitești - Denis Stancu la pian și Alexia Cumpănășoiu la flaut - în cadrul sesiunilor de lectură publică.
FILSTREET 2026 confirmă, încă o dată, rolul Piteștiului ca spațiu al dialogului cultural autentic și al susținerii valorilor literare contemporane.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.