În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele excelente obținute la examene și performanța artistică confirmată în cadrul unor festivaluri internaționale de filme studentești, conducerea Universității Hyperion din București a acordat zilele trecute „Diploma de Onoare” piteștencei Alexandrei Manda, absolventă a Facultății de Arte, specializarea Regie de Film și TV, promoția 2025, (clasa prof univ. dr. Sabina Pop). Alexandra Manda este de câțiva ani și o tânără regizoare foarte apreciată, documentarele ei fiind premiate în mai multe țări.

”Alexandra Manda se numără printre absolvenții de onoare ai Universității Hyperion din București, inspiră prin naturalețe, talent și determinare, este o voce autentică și curajoasă a noii generații și reprezintă un exemplu demn de urmat pentru studenți”, spun reprezentanții Universității Hyperion.

Iar performanțele Alexandrei nu se opresc aici. A fost admisă la master începând din această toamnă la prestigioasa universitate New York Film Academy din Los Angeles, beneficiind de două burse de merit, pentru talentul și portofoliul său impresionant.

În primăvara acestui an, documentarul "Fără voce" realizat de tânăra regizoare piteșteancă Alexandra Manda a fost premiat în cadrul festivalului "Best Shorts Competition" din California-Statele Unite, la categoria ”Women Filmmaker(Student)”, fiind distins cu Award of Recognition, împreună cu alte două documentare realizate de cineaști americani.

Acum doi ani, Alexandra a câștigat două premii importante la Cannes World Film Festival cu un documentar tulburător despre câinii de avalanșă, intitulat „Contra Timp“. Tot în 2023, Alexandra a fost premiată în America, la Accolade Global Film Festival, festival organizat începând cu 2003 în California, cu documentarul emoționant „Mulțumim“, documentar al cărui subiect este reprezentat de către veteranii români din teatrele de război.

 

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.