Un erudit desăvârșit și un înalt ierarh cu mare propensiune pentru cultură, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a scris recent un material documentat pe Facebook despre adevăratul arbore genealogic al lui Mihai Eminescu.

”În volumul monografic Viața lui Mihai Eminescu de George Călinescu, se punea problema locului de naștere a familiei poetului Eminescu. Părerile erau împărțite. Studiile mai recente au lămurit lucrurile. Strămoșii marelui poet au fost dintr-o localitate din jurul Blajului ardelenesc (cercetătorul Aurel V. David) din Familia Iminovici – Petre și Agafia, țărani români ortodocși, care au avut un fiu Vasile, născut în Blaj, în anul 1778, care a deprins slovele pe băncile „școalei de obște” din anul 1872, Școala Normală – director Gheorghe Șincai. După ocuparea Bucovinei, în anul 1774, marii proprietari de moșii au căutat dascăli pentru copiii lor, iar Blajul era cunoscut că are dascăli pregătiți. Astfel, familia lui Vasile Iminovici este chemată în localitatea Călinești din Cuzarencu, în 1804, numit dascăl și cântăreț bisericesc”, spune ÎPS Calinic.

Ulterior, Vasile Iminovici se căsătorește cu Ioana Serghie, și după obiceiul locului, Ion (Ianache) Cârstea de la Costâna, îl înzestrează cu casă de locuit și lot agricol, 6 hectare. În anul 1818, Vasile și Ioana nasc pe fiul lor Gheorghe Iminovici; 1816 naște pe Ioan; 1819 naște pe Ștefan; 1824 naște pe Catrina; 1827 naște pe Iordache. Gheorghe Iminovici face carte la Școala moldovenească din Suceava, având o memorie deosebită, absolvind școala în anul 1829, la 17 ani. Baronul Ianache Cârstea îl angajează „scriitoraș” pe moșia sa. Cunoaște lumea boierilor mari și mici din Moldova Austriacă.

Constantin Balș de la Dumbrăveni (Botoșani, la 18 km de Suceava) aflând de calitățile tânărului fecior Gh. Eminovici îi dă scriptele moșiei din 14 sate, casă mare și acareturi. În 1831, Gh. Eminovici trece granița în Moldova, pentru a se ocupa de moșie, primind titlul de Căminar, iar în 1837, rangul de Sluger de la Vodă. În același an, 1837, fiica lui Doxachi Hurmuzachi îi vinde moșia Ipotești, la 8 km de Botoșani. În 1840, la 28 de ani, Gh. Eminovici se căsătorește cu Rareșa (Raluca) Ralu Iurașcu, cea de a patra fată a Stolnicului și a Paraschivei din Joldești. Zestre mare de boier, cu acte domnești și cu moșii, cu dreptul de a fi ales în Obșteasca Adunare.

Raluca Eminovici cumpără de la Teodor Murguleț biserica de lemn din cătunul Ipotești, cu hramul Sfinții Voievozi. Gheorghe Eminovici, tatăl lui Mihai Eminescu, învață franceza, germana, scrie curgător și cu slovă gotică, rutenește (ucraineană), poloneză și ebraica cea clasică, cu accent!

”Iată pentru cei care au avut și mai au dubii despre familia lui Eminescu, pot să cerceteze cele consemnate aici. Mihai Eminescu are spița neamului din Ardeal după tată și din Moldova, după mamă!”, concluzionează arhiepiscopul Calinic.

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.