- Monday, 26 June 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1229
Din anul 2013, la inițiativa comunității online „La blouse roumaine”, românii din țară și din străinătate au îmbrățișat ideea celebrării unei zile universale dedicate iei, data aleasă fiind ziua de 24 iunie, de sărbătoarea Sânzienelor, cum este cunoscută în calendarul popular. Demersul și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradițională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.
Și grație Andreei Tamaș, mereu implicată în comunitate, Ziua Iei a fost sărbătorită și la Curtea de Argeș. Asociația „Ajut, deci exist”, condusă de neobosita și pasionata Andreea Tamaș, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Primăria Curtea de Argeș, a sărbătorit Ziua Universală a Iei organizând pe 24 iunie un eveniment cultural,, intitulat „IE cu mândrie”, eveniment aflat la prima ediție și care s-a desfășurat la Biserica Domnească din Curtea de Argeș.
Curtea Bisericii Domnești a fost plină de armonie și culoare, dar și de cântec și voie bună, pentru că glasurile copiilor s-au făcut auzite deplin în această zi.
Din tradiția noastră românească face parte și împletitul cosițelor, evenimentul având-o invitată pe Albina Dobrica, cu proiectul „Împletituri de poveste”. Programul a avut și o latură muzicală susținută de Elena Albu, care a început studiul viorii la vârsta de 3 ani, în anul 2012 absolvind Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, după care a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București. Un alt moment artistic a aparținut tinerei Ana Maria Baltag Diaconu care, de la vârsta de 8 ani a încântat mii de oameni cu vocea ei, reprezentând țara și orașul nostru la multe festivaluri internaționale și naționale. A interpretat câteva melodii din folclorul autentic românesc, aducând bucurie în sufletele sutelor de oameni prezenți.
Frumoasele doine românești au răsunat în interpretarea tânărului naist Ștefan Ducu, în vârstă de 13 ani, care studiază naiul de la 5 ani, coordonat de profesorul Ionuț Cârstea.
Un grup de elevide la Școala Populară de Arte și Meserii, Secția Canto Popular, coordonați de Georgiana Gavril, au încântat publicul prin melodiile populare interpretate. Este vorba de Furtună Robert, Mustață Anne, Zimnicaru Teodora, Ambrinos Octavia, Popescu Nicoleta, Marin Anais, Turtaru Maria, Sechea Daria și Trandafir Ștefania,
Participanții la evenimentul de la Curtea de Argeș s-au bucurat de atelierele florale în care au putut realiza coronițe, de photocornerele tematice, dar și de bunătățile pregătite pentru această zi specială.
Popular Articles
- Most read
Publicitate