byoungdon.jpg

Filarmonica Piteşti organizează joi, 23 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional al doilea concert simfonic al stagiunii. Alături de orchestra simfonică a instituţiei revine dirijorul Byoungdon Kang, solist fiind, în premieră, violonistul Francesco Ionașcu. Acesta  va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor de F. Mendelssohn.  În partea a doua, publicul va audia Simfonia nr. 1 de J. Brahms.

 Byoungdon Kang s-a născut la Daejeon, dar a urmat la Seul cursurile Universității Naționale, fiind licențiat în Pedagogie Muzicală și Drept. La București, la Universitatea Națională de Muzică, sub îndrumarea profesorului universitar dr. Cristian Brâncuși a terminat cursurile de master Dirijat orchestră. A susținut numeroase concerte de operă și simfonice în Coreea de Sud (la Daejon, Seul, Sungnam, Ulsan), dar și în Italia, Polonia, România. A dirijat în stagiunea precedent orchestra de suflători a Filarmonicii Pitești.

francescu.jpg

Născut la Veneția, într-o familie de muzicieni, Francesco Ionașcu a început studiul muzicii la patru ani și al viorii la șase ani la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca. A absolvit Bachelor of Music (Honours) la Royal College of Music din Londra și cursurile de master la Academia de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca. În 2019 a obținut titlul de doctor în muzică și a devenit profesor la „Young‑master professor” în cadrul Festivalului SoNoRo, concertând alături de mari artiști: Daishin Kashimoto (concert-maestru la Berliner Philharmoniker), Bernhard Naoki Hedenborg (Wiener Philharmoniker), Alexander Sitkovetski, Diana Ketler, Răzvan Popovici. Lector universitar la Academia Națională de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca, a susținut, până la 29 de ani, sute de concerte ca solist cu prestigioase orchestre din România și străinătate: London Schubert Players, Bristol Metropolitan Orchestra, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” București, Orchestra Națională „Serghei Lunchevici” Chișinău, Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Orchestra Filarmonicii „Oltenia” Craiova și orchestrele filarmonicilor din Sibiu, Brașov, Oradea, Satu-Mare, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea, Arad, Bacău.

Dintre dirijorii sub bagheta cărora a cântat amintim: Lawrence Foster (S.U.A.), Vladimir Ashkenazy (Rusia), Sir Roger Norrington (Marea Britanie), David Crescenzi (Italia), Franz Lamprecht (Germania), Francois Robert Girolami (Franța), Alexandru Lăscae (Olanda), Gemesi Gheza (Ungaria), Cristian Mandeal, Sabin Pautza, Cristian Sandu, Cristian Oroșanu, Mihail Agafița, Horia Andreescu, Petre Zbârcea, Ilarion Ionescu-Galați, Tiberiu Soare, Ovidiu Bălan, Romeo Râmbu, Matei Pop, Vlad Agachi, Florin Totan, Janko Zsolt.

Laureat a numeroase concursuri naționale și internaționale, a susținut concerte în străinătate: Anglia, Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, la St. James’s Piccadilly, Steinway Hall, St.Mary Abbots Church (Londra), Tonnhalle (Dusseldorf), Ambasada României din Paris și Londra, Theatre Municipal „Armand” (Salon de Provence), Teatro „Verdi” (Mantova), Ateneul Român și Sala Palatului (București).

 

La concert spectatorii vor purta mască de protecție.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.