A zecea ediție a festivalului toamnei pe dealul Marcea. Artiști de top vor concerta pe 25 octombrie la crama Marcea

Ca in fiecare an, de Focul lui Sumedru, crama Marcea vă așteaptă sus, în cadrul mirific de pe dealul Marcea de la Ștefănești, la petrecerea anuală. Petrecerea va avea loc miercuri 25 octombrie, cu începere de la ora 16. ”Sărbătorim recolta anului 2023, aprindem focurile și ne bucurăm impreuna de muzică bună, cu un vin și o pastramă”, spun reprezentanții Marcea.

Iar vinurile foarte bune produse la Marcea se vor asorta perfect cu peisajele de vis de pe deal și cu artiștii de top ce vor concerta. Este vorba de Jurjak, Ana Coman, Dimitri’s Bats și Jack of All Trades, plus un DJ surpriză.

Copiii sub 14 ani nu plătesc bilet. Biletele pentru evenimentul de la Marcea din 25 octombrie sunt disponibile pe iabilet.ro până pe 24 octombrie la prețul de 120lei. Cei care doresc să își cumpere bilete în ziua evenimentului vor plăti 150 de lei.

Muzician, regizor, creator digital și licențiat în drept, Jurjak, adică George Petroșel, este unul dintre cei mai apreciați artiști ai rockului alternativ din țara noastră. Și nu, nu este o coincidență de nume, este chiar fiul cunoscutului lui Edi Petroșel de la Holograf. Jurjak a lansat până acum trei albume.

Ana Coman este un nume important pentru scena alt-indie din România, cu un sunet personal, versuri numai bune pentru un pahar de vin de Marcea, și un vibe autentic, cu multă candoare. Iar fanii muzicii de calitate vor putea face cunoștință cu Ana Coman și cu vocea ei plină de semnificație și sentiment la evenimentul din 25 octombrie de la crama Marcea.

Dimitri’s Bats, o altă formație ce va concerta la Marcea, este o trupă indie-pop înființată în București în 2017, avându-i ca membri pe Radu Osaciuc (voce), Ana-Maria Wolf (bass), Marius Acsintoaie (chitară), Andrei Drăgușanu (chitară) și Andrei Costache (tobe). EP-ul de debut “Mess” a fost lansat la sfârșitul anului 2018 – primul single, “Cold”, fiind selectat ca unul dintre cele mai bune 10 cântece românești ale anului de către Radio Guerrilla. Dimitri’s Bats au cântat la numeroase festivaluri precum Summer Well, Electric Castle, Catedral Festival, Living Rock Tuzla.

Jack of all Trades este un proiect muzical de rock alternativ ce își are rădăcinile în orașul Câmpina. În noiembrie 2014, trupa a lansat primul videoclip, “Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live. Trupa Jack of All Trades a susținut zeci de concerte până acum.

Articole recente

Șeful Dacia se revoltă. „Nimic bun nu se întâmplă în țară”

Mihai Bordeanu, șeful Automobile Dacia, transmite unul dintre cele...

Modificări temporare în circulația autobuzelor care deservesc Ștefăneștiul

Călătorii din orașul Ștefănești sunt informați că, vineri, 5...

Pitești: Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15

Primăria Pitești anunță că în data de 5 septembrie...

Dezinsecție la Mioveni

Pentru limitarea acțiunii nocive a dăunătorilor asupra stării de...

Categorii de interes