30 septembrie, ultimul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente anului 2026 fără majorări de întârziere

30 septembrie, ultimul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente anului 2026 fără majorări de întârziere

Direcția Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Pitești informează că data de 30 septembrie 2026, inclusiv, este termenul scadent pentru plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloacele de transport, aferente semestrului al II-lea, pentru anul fiscal 2026.

Important: pentru neachitarea impozitelor/taxelor până la termenele scadente, contribuabilii datorează bugetului local, începând cu ziua următoare scadenței, accesorii în cuantum de 1% pe lună sau fracție de lună din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Este recomandată alternativa 𝙥𝙡𝙖̆𝙩̧𝙞𝙞 𝙤𝙣𝙡𝙞𝙣𝙚 a impozitelor şi taxelor locale, precum și a amenzilor contravenționale, variantă rapidă, sigură și fără necesitatea deplasărilor sau a așteptării la ghișeu. Se poate face oricând, cu un card bancar, prin Internet, fără comision, la adresele: www.primariapitesti.ro şi www.ghiseul.ro, ambele sisteme fiind disponibile şi funcţionând 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

Articole recente

Lucrări de reparații pe Bd. Republicii, în Pitești

Astăzi, 7 octombrie 2026, începând cu ora 22:00, vor...

Facturile la energie electrică vor fi cu peste 20% mai scumpe iarna aceasta față de iarna trecută

Facturile la energie electrică vor resimți o scumpire centrală...

Persoanele care hrănesc urșii aflați în libertate pot fi amendate cu până la 30.000 lei

egislația ce reglementează metodele de intervenție imediată pentru prevenirea...

Categorii de interes