17 sancțiuni aplicate de Poliția Locală Pitești, în două nopți, pentru tulburarea liniștii publice și consum de alcool pe domeniul public!

În nopțile de miercuri spre joi și de joi spre vineri, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și ai Serviciului Intervenție la Evenimente al Poliției Locale Pitești au desfășurat o amplă acțiune de verificare și sancționare a persoanelor care tulbură liniștea publică și consumă băuturi alcoolice pe domeniul public.

În urma controalelor efectuate în toate cartierele municipiului Pitești, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale pentru astfel de fapte.

”Un incident deosebit s-a înregistrat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00:30, când, în timpul unei patrulări în Parcul Lumina, polițiștii locali au surprins un grup de patru tineri implicați într-o altercație spontană. Intervenția promptă a acestora a împiedicat escaladarea conflictului, iar persoanele implicate au fost identificate și sancționate contravențional, cu amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991.

Reamintim că parcurile și locurile de joacă din municipiul Pitești sunt monitorizate video în timp real, iar nerespectarea prevederilor legale atrage sancțiuni contravenționale.”, informează Poliția Locală Pitești.

Articole recente

Mioveni: Testare gratuită pentru sănătatea ficatului, în zona Făget

Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) și Institutul Clinic Fundeni, în...

Viituri şi depăşiri ale cotelor de atenţie pe râuri din 18 bazine hidrografice, până sâmbătă la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)...

Pitești: Fără drumuri la ghișee pentru eliberarea certificatelor fiscale

Începând cu data de 07 august a.c. este funcțională...

Noi extinderi ale rețelelor electrice în Mioveni

Primăria orașului Mioveni continuă extinderea rețelelor electrice în zonele...

Categorii de interes