10 ani de la decesul lui Costin Oprea, foarte talentatul chitarist piteştean care a cântat cu trupa byron. Mesajul emoționant al muzicianului Bobby Stoica

La sfârșitul acestei săptămâni se împlinesc 10 ani de când s-a stins din viaţă la Londra la numai 37 de ani piteşteanul Costin Oprea, unul dintre cei mai talentaţi chitarişti din România şi care a cântat mai mulți ani cu trupa byron. Absolvent al Colegiului Naţional I.C. Brătianu din Piteşti şi al Facultăţii de Drept din Bucureşti, Costin Oprea a compus numeroase piese de neuitat şi a cântat cu trupa byron în perioada 2006-2012. Printre cei care îl apreciau mult pe Costin, alături de fostul său coleg Dan Byron, se numărau muzicieni de top precum Alexandra Uşurelu sau Bobby Stoica (fost coleg de liceu cu Costin Oprea), un alt piteştean care a făcut carieră la vârf în muzică.

”Câte ar mai fi fost de făcut, Costin Oprea… 10 ani fără tine”, a scris Bobby Stoica pe pagina sa de Facebook la 10 ani de la dispariția lui Costin

Într-o postare scrisă în aprilie 2016 pe pagina sa oficială, Dan Byron, solistul și liderul trupei byron, îşi amintea de începuturile prieteniei şi strânsei colaborări cu artistul Costin Oprea: „Am fost impresionat de Costin, era puștan ca și mine, dar părea că se născuse cu chitara în brațe”.

Articole recente

Ford Otosan a produs mai multe maşini decât Dacia în lunile iunie-august

Ford Otosan Craiova a produs 53.486 de automobile în...

Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului, finalizată pe Secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu–Pitești

Lucrările pentru pregătirea montajului utilajului de forare a Tunelului...

Bradu: un autobuz suplimentar pentru linia M12, din cauza blocajelor de pe DJ 659

Traficul îngreunat de lucrările de pe Drumul Județean 659...

Salubritate 2000 SA – instrucțiuni privind depozitarea corectă a deșeurilor. Cum se folosesc containerele îngropate?

„Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se...

Categorii de interes