b_750_350_16777215_00_images_terasa.jpgVremea este încă rece, dar autorităţile locale din Piteşti se gândesc deja la sezonul estival. Astfel, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului va începe în curând procedurile pentru organizarea licitaţiilor în vederea închirierii unor suprafeţe de teren din centru şi din bazele de agrement pe care vor fi desfăşurate activităţi de alimentaţie publică. Astfel, în centru vor fi câteva rulote de îngheţată şi terase de alimentaţie publică, iar la bazele de agrement din Trivale, Costache Negri şi Tudor Vladimirescu vor fi, de asemenea, terase. În cazul rulotelor de îngheţată, licitaţiile vor porni de la 4,5 lei metrul pătrat pe zi, fără TVA. În baza de agrement din Costache Negri, lângă Bazinul Olimpic, în cea din Tudor Vladimirescu şi în Trivale se pleacă la licitaţie de 1,5 lei metrul pătrat pe zi, iar pentru zona centrală licitaţia pleacă de la 3 lei metrul pătrat pe zi. Preţurile nu includ TVA.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro