b_750_350_16777215_00_images_poze_2017_09_palat_parlament.JPGCamera Deputaților a anunțat că lansează o nouă ediție a Programului de Internship, care va avea loc în perioada 16 octombrie - 15 decembrie. Studenții și absolvenții interesați de administrația publică centrală și domeniul legislativ pot aplica pe site-ul http://internship.cdep.ro/ până în 29 septembrie, conform unui comunicat de presă al instituției. Începând cu ediția trecută, Camera Deputaților a dezvoltat un modul de învățare comun, adresat tuturor internilor, independent de structura în care își vor desfășura activitatea pe parcursul celor două luni ale programului. Principalele obiective ale acestui modul constau în familiarizarea internilor cu structurile administrative și politice ale Camerei Deputaților, înțelegerea parcursului unui proiect legislativ și a relației dintre Parlament și alte instituții ale statului, precum și dezvoltarea capacității de a distinge între diferitele tipuri de documente cu caracter oficial. Diversitatea ariilor de competență ale structurilor Camerei Deputaților disponibile în cadrul programului, care includ direcțiile, departamentele și serviciile, dar și comisiile parlamentare, oferă oportunități de învățare tuturor tinerilor, indiferent de domeniul studiilor și background-ul academic. Programul de Internship are loc în perioada sesiunii parlamentare, care coincide cu semestrele universitare, studenții acceptați pot efectua un minim de 20 de ore/săptămână, cumulate în intervalul 9.00-16.30, de luni până vineri. Internship-ul la Camera Deputaților se află la cea de-a cincea ediție, iar pe parcursul celor patru ani de organizare, peste 250 de tineri au absolvit programul. 

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro