- Thursday, 09 March 2017
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1474
Mihai Tudose, ministrul Economiei a avut joi, la Râmnicu Vâlcea, o nouă rundă de discuții cu reprezentanții sindicatelor, administratorii judiciari, administratorul special și conducerea combinatului Oltchim despre stadiul procesului de vânzare după insolvența companiei. Procesul vânzării de active ale combinatului este într-un stadiu avansat, Ministerul Economiei luând act de acordul recent al creditorilor de divizare a combinatului în 9 pachete de active. “Cunosc foarte bine situația combinatului Oltchim și recunosc rolul deosebit pe care acesta îl are în economia locală și cea națională. Mai mult, cred că e important să dezvoltăm un ecosistem economic în jurul combinatului, legat de un viitor un hub energetic prin care să dăm substanța mediului de afaceri din zonă. Rezultatele bune înregistrate îmi confirmă încrederea în păstrarea statutului de actor regional important în domeniul chimic în piața centrală și est europeană. Guvernul este preocupat de situația comunității locale și avem dialog permanent cu administratorii și reprezentanții salariaților pentru a ne asigura că rezultatul aplicării planului de reorganizare va răspunde nevoilor reale ale companiei, statului și angajaților”, a declarat ministrul Mihai Tudose.
Popular Articles
- Most read
Publicitate