b_750_350_16777215_00_images_poze_2019_03_dumitru-braia-1.jpegNoul şef interimar al Administraţiei Finanţelor Publice Argeş, Dumitru Braia, numit la conducerea instituţiei peste "capul" PSD Piteşti care insista pentru Lucreţiu Tudor, a reuşit să îşi pună astăzi în cap primarii care au participat la şedinţa Colegiului Prefectural. Braia a cerut primarilor să direcţioneze populaţia şi să o consilieze prin biblioneturi - reţele de Internet la bibliotecile comunale - cu privire la completarea şi depunerea în Spaţiul Privat Virtual a unor documente. Braia a spus că la Finanţe deja este suprasolicitare din acest punct de vedere şi că are nevoie de primari pentru a mai lua din presiune. Imediat în sală s-a stârnit rumoare: "Asta mai trebuia, să facem şi treaba Finanţelor, că în rest facem de toate!", au răbufnit unii primari. Iar alţii au arătat că funcţionarii de la biblioneturi sunt... praf, adică nu prea ştiu cum ce se "mănâncă" Internetul şi nici activitatea de bibliotecar în sine... Aşadar, Braia a început cu stângul relaţia cu primarii din judeţ...

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro