transportatori_protest.jpgUniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului măsuri urgente astfel încât schema de rambursare a supraaccizei la carburanți să devină operaţională, în condiţiile în care preţul petrolului este cu peste 50% mai mare decât la momentul în care a fost implementată supraacciza la carburanţi.

"UNTRR salută deschiderea Guvernului, Ministerului Transporturilor şi Ministerului Finanţelor Publice care au elaborat şi publicat Ordonanţa de Urgenţă nr. 25/2018 şi Hotărârea de Guvern 549 din 17 iulie 2018 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire a sumelor reprezentând ajutor de stat pentru suportarea unei părţi din accizele calculate pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor şi alocarea sumei de rambursat, însă solicită măsuri urgente pentru ca schema de rambursare să devină operaţională", se menţionează într-un comunicat al UNTRR.

Până în prezent, firmele de transport rutier au depus dosare pentru restituirea supraaccizei, acestea au fost analizate, însă nu au fost realizate plăţi către transportatorii rutieri, susţin aceştia.

"Reamintim că aproape aproape un sfert din exportul total de servicii al României din 2017, de peste 20 miliarde euro, a fost realizat de ramura transportului rutier, fiind principala ramură contributoare la exportul de servicii. În aceste condiţii, UNTRR solicită Guvernului măsuri urgente pentru ca schema de rambursare a supraacizei să devină operaţională, după ce preţul petrolului a urcat la peste 80 dolari/baril, fiind cu peste 50% mai mare decât la momentul în care a fost implementată supraacciza la carburanţi", se menţionează în comunicatul UNTRR.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.