b_750_350_16777215_00_images_poze_2018_09_online_shopping.jpgMai mult de jumătate dintre români fac cumpărături online, în general de pe telefonul personal, în cursul orelor de program, conform unui sondaj realizat de BestJobs.  Timpul alocat cumpărăturilor, în medie, este de o oră şi jumătate. Astfel, aproape 6 din 10 angajaţi români admit că fac cumpărături online în timpul orelor de program cel puţin o dată pe lună, iar cei mai mulţi (52%) spun că alocă, în medie, 30 de minute pentru fiecare sesiune de cumpărături. Există însă şi angajaţi care iau o pauză de la atribuţiile de serviciu pentru a face cumpărături pe internet mai des de câteva ori pe săptămână (7%) sau chiar zilnic (aproape 2%), iar în unele cazuri timpul alocat pentru căutarea produselor şi finalizarea cumpărăturilor depăşeşte o oră (2%).

Cei mai mulţi angajaţi (54%) preferă să cumpere pe internet după-amiaza, între orele 15:00 şi 18:00, în timp ce 19% dintre respondenţi găsesc timp pentru astfel de cumpărături dimineaţa, între 9:00 şi 11:00. 

Unul din doi angajaţi foloseşte cel mai adesea telefonul personal pentru a face cumpărături online în timpul orelor de program, iar 32% folosesc calculatorul sau laptopul de serviciu. Alte dispozitive folosite de către angajaţii românii pentru cumpărături online sunt PC-ul/ laptop-ul personal (7%), tableta personală (4%), telefonul de serviciu (2%) sau tableta oferită de companie (1%).

Printre produsele cele mai cumpărate prin intermediul internetului de către angajaţii români se află produsele de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii (39,8%), produse electronice şi electrocasnice (33%), produse IT&C (28%), cadouri (24,3%), produse cosmetice (15,5%), jucării şi produse pentru copii (9%) şi produse de bricolaj şi amenajări interioare (9,2%).

Sondajul a fost desfăşurat de BestJobs în luna august 2018 pe un eşantion de 1.302 utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban.

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro