b_750_350_16777215_00_images_poze_2018_08_supermarket.jpgConform datelor publicate azi de Institutul Național de statistică, produsele de morărit şi panificaţie, uleiul şi peştele proaspăt s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii iulie faţă de luna precedentă. Scumpiri sesizabile s-au înregistrat şi la biletele de avion şi la serviciile de apă şi salubritate.

Deşi preţurile mărfurilor alimentare au scăzut în iulie faţă de luna anterioară cu 0,80%, s-au înregistrat oscilaţii pozitive de la lună la lună în cazul preţului la produsele de morărit şi panificaţie (+0,18%), unde produsele de franzelărie s-au scumpit cu 0,24%, pâinea cu 0,19%, produsele de franzelărie şi specilităţi, cu 0,17%, iar făina, cu 0,13%. Totodată, în marja creşterii de preţuri înregistrate la carne, preparate şi conserve din carne, cel mai mult s-a scumpit carnea de bovină, respectiv cu 0,38%.

În cazul preţurilor nealimentare, cele mai importante majorări de preţuri au fost consemnate în cazul produselor cultural-sportive (+0,50%) şi la autoturisme şi piese de schimb (+0,19%). În schimb, scăderi au fost la energie electrică (-4,08%), combustibili (-0,38%) şi la încălţăminte (-0,06%).

Comparativ cu finalul anului trecut, în iulie s-au majorat cel mai mult preţul gazelor naturale, cu 10,43%, al combustibililor, cu 5,78%, şi cel al tutunului şi ţigărilor cu 3,68%. Pe de altă parte, în perioada menţionată doar energie electrică a consemnat o scădere cu 1,72%.

Conform datelor centralizate, pe segmentul serviciilor, în iulie, cel mai mult s-au majorat tarifele pentru biletele de avion (+5,12%), cele pentru apă, canal şi salubritate (+1,16%), respectiv preţurile la cazare în unităţile hoteliere, cu 0,58%. În acelaşi timp, tarifele la telefonie s-au diminuat cu 0,22%, pentru poştă şi telecomunicaţii, cu 0,12%. şi pentru transportul urban 0,02%.

 

CONTACT

E-mail: office@financiarpress.ro